Președintele SUA, Barack Obama, i-a transmis omologului său francez, Francois Hollande, că summitul G8, prevăzut în cursul serii la Camp David, se va axa pe căutarea unor modalități energice pentru susținerea creșterii economice, informează AFP.
În altă ordine de idei, Obama a declarat că Statele Unite apreciază „foarte mult” relația bilaterală cu Franța.
François Hollande a declarat că are opinii comune cu Barack Obama pe tema creșterii economice, subliniind că „Grecia trebuie să rămână în zona euro”.
„Pe tema creșterii economice, eu și președintele Obama avem idei convergente; de asemenea, amândoi suntem de acord că Grecia trebuie să rămână în zona euro”, a subliniat Hollande.
Hollande i-a reamintit lui Obama că el a promis în campania electorală din Franța retragerea trupelor franceze din Afganistan până la sfârșitul anului 2012.
„I-am reamintit președintelui Obama că am făcut promisiunea retragerii trupelor combatante franceze până la sfârșitul anului 2012. I-am spus și că va beneficia de susținerea Franței la misiunile din Afganistan sub altă formă”, a precizat Hollande.